Acest site este in constructie. This site is under construction.

Informatii cu privire la contract

Programul: IDEI
Tipul proiectului: Proiecte de cercetare exploratorie
Cod proiect: ID_ 863
Nr. contract: 1093/2009
Director proiect: Prof.dr. Paul Pirsan, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului Timisoara, Facultatea Agricultura, Departamentul Tehnologii Agricole

Rezumat proiect

Agricultura ecologica este un sistem de agricultura a carui menire este producerea de produse vegetale si animale ecologice cat mai diverse si in cantitati care sa satisfaca pe deplin necesarul comunitatilor locale limitrofe fermelor de profil, dar si al altor grupuri de persoane interesate de o alimentatie sanatoasa.

Totodata, ideea fundamentala pe care se sprijina conceptul si care se constituie ca obiectiv primordial si ca regula functionala este aceea ca ameliorarea, mentinerea si cresterea necontenita a sanatatii solului agricol (care trebuie sa fie fertil, echilibrat, viu) este cheia succesului, pe termen lung, atat pentru o productie vegetala mereu in crestere, cat si pentru calitatea produselor.

Aplicarea principiilor si regulilor in sectorul vegetal se bazeaza pe trei piloni centrali in jurul carora graviteaza toate actiunile fermierului: fertilizarea predominant organica cu ingrasaminte produse in ferma (composturi, ingrasaminte verzi); organizarea unor rotatii lungi, cu o mare diversitate de culturi intre care leguminoasele sunt obligatorii; pastrarea si cresterea biodiversitatii salbatice, inclusiv a celei edafice, cu rol in protectia plantelor.

Intre culturile care trebuiesc luate in calcul la organizarea rotatiei, porumbul si floarea soarelui nu numai ca nu poate lipsi, dar el prezinta o importanta deosebita in structura, functionarea si economia unei ferme ecologice.

Datorita importantei deosebite pe care atat porumbul cat si floarea soarelui o reprezinta, s-au efectuat numeroase cercetari in diferite continente si tari si s-a acumulat o vasta bibliografie. Studiile se refera, in general, la sistemul intensiv de agricultura, cele privind cultura ecologica a porumbului si a florii soarelui sunt destul de putine atat pe plan mondial, cat si in tara noastra.

Obiectivele generale ale proiectului sunt:

  • fundamentarea tehnico-stiintifica a tehnologiei de cultivare ecologica a porumbului si a florii-soarelui;
  • caracterizarea pedo-climatica a arealor in care se efectueaza studiul;
  • elaborarea tehnologiei de cultivare a porumbului in sistem ecologic;
  • comunicarea si publicarea nationala si internationala a rezultatelor obtinute.

Echipa de cercetare